Perceptie – realitate

Dacă ne eliberăm de lanțurile sistemului de percepții cu care ne-am născut, putem descoperi o ȋntreagă nouă lume și putem ȋncepe să trăim eternitatea, fluxul complet și neȋngrădit al vieții. Vom fi capabili să simțim forțele care operează ȋn realitate ca o singură putere, să privim, ca având deodată un sens, experiența unor evenimente care ni se păreau ȋntâmplătoare, neașteptate sau incomprehensibile.

(Kabbalah, Ştiință și Semnificația vieții)
Rav Michael Laitman

Anunțuri

Spiritualitate – Divinitate

Termenul “spiritual” indică faptul că (tot așa precum aerul) nu are nici limite, nici formă. Cu toate acestea, așa cum realitatea aerului este evidentă ȋn percepția noastră, tot așa este și realitatea spirituală.

(Găsindu-l pe Creator ȋn interior)
Rav Michael Laitman

Orice persoană rezonabilă va ȋnțelege că atunci când discutăm despre spiritualitate, și cu atât mai mult despre divinitate, nu dispunem de cuvintele sau literele cu care să le descriem. Şi asta deoarece ȋntregul nostru vocabular nu este alcătuit decât din combinații de ceea ce ne furnizează simțurile și imaginația noastre. Deci cum ar putea să ne fie de folos atunci când nu e vorba nici de simțurile și nici de imaginația noastră ?

(Esența Ȋnțelepciunii Kabbalah)
Ba’al HaSulam

Dorința de a primi și dorința de a dărui

Ȋn lucrarea noastră, ȋn progresul și corecția noastră, resimțim nevoia Creatorului, fie că este vorba de dorința de a primi sau de dorința de a dărui. Nu poate fi nimic altceva. Nu există nicio altă rațiune. Este posibil ca omul să se găsească ȋntro stare de confuzie ȋn care să aibă nevoie să-și limpezească propriile dorințe și motivații. Cu toate acestea, nu există alte rațiuni ȋn afara celor două, fie că e vorba despre sine sau despre Creator. Nu există decât El și Eu. Abordarea corectă a lucrării te aduce la stadiul ȋn care să-ți dorești să trăiești sentimentul de măreție a Creatorului, astfel ȋncât să-ți domini natura, egoismul, dorința de a primi. Astfel trăiești nevoia de a-l glorifica pe Creator, trăiești măreția Lui.

(Selecție din Ȋnvățăturile lui Rav Michael Laitman)

Kabbalah și religia

Fără discuție studiul Kabbalei ȋi pune omului la dispoziție o concepție despre creație și despre locul său ȋn cadrul aceasteia, fapt ce-l ȋndepărtează ȋn mod natural de la rugăciune. Adică de la ceea ce constituie actul central, cel mai important ȋn practicile religioase, totul fiind organizat ȋn jurul rugăciunii.
Ȋn felul acesta, ȋnțelepciunea kabbalei ȋl ȋndreaptă pe om către reflecție și transformare interioară, ceea ce ȋl ȋnstrăinează de ritualurile și dogmele religioase. De aceea toate religiile se opun kabbalei.

(Diferența dintre Ştiința kabbalei și Religie)
Rav Michael Laitman

Legea generală a universului

Punând accentul pe principiul “să-ți iubești aproapele ca pe tine ȋnsuți” Kabbalah vrea să spună că ȋntregul univers a fost creat conform acestei legi și numai lumea noastră funcționează conform principiului opus al “iubirii de sine”. Dacă oamenii din această lume ar dori să trăiască ȋn armonie cu legea generală a universului, atunci trebuie să se schimbe și să se adapteze acesteia. Cauza tuturor suferințelor din lume se găsește ȋn faptul că ne opunem acestei legi universale.

(Iubirea pentru Creator și Iubirea pentru ființele create)
Ba’al HaSulam

Goethe despre Kabbalah

Abordarea cabalistă a Bibliei este hermeneutică, şi este într-un
mod convingător îndreptată către independenţă, o extraordinară
originalitate, versatilitate, totalitate, şi chiar aş putea spune de caracterul
incomensurabil al conţinutului său.

Goethe, Materialien zur Geschichte der Farbenlehre

DESPRE LIBERTATE

Ȋn contextul evenimentelor tragice petrecute la Paris, atentatul soldat cu asasinarea a 11 jurnaliști francezi și apoi lichidarea asasinilor, doi francezi de religie musulmană, m-a făcut să mă gândesc la sensul unei stări pentru care omul se luptă de când lumea – anume starea de libertate.

Există libertate fără limite ? Există libertate absolută ?
Poate fi omul liber ȋn sens absolut ?

De la bun ȋnceput lucrurile par să indice două căi de continuare a analizei: o lume cu sau fără Dumnezeu, și când spun Dumnezeu numă refer la un personaj ci la cauza ultimă a existenței.
Dacă luăm mai ȋntâi ȋn considerare ceea ce durează de mii de ani, ȋncă de la ȋnceputurile omenirii, anume o existență ȋn Dumnezeu, adică acceptăm idea că există Dumnezeu și lumea este ȋn Dumnezeu și nu invers, adică indifferent dacă crezi sau nu Dumnezeu există și atât credinciosul cât și necredinciosul fac parte din acest Dumnezeu, atunci lucrurile sunt foarte simple și se rezumă la două formule – care fac parte din cele 10 porunci, și la care aceste 10 porunci s-ar fi putut reduce, celelalte fiind rezultante:

(1) Crede ȋn Dumnezeu care este unul și care este cauza tuturor lucrurilor
(2) Iubește-ti aproapele ca pe tine ȋnsuți.

Prima porunca o extinde pe cea de a doua și la iubirea față de natură ca parte din divinitate.

Care ar fi sensul libertății prin prisma acestor “porunci” ?
Ȋn primul rând am ȋnțelege că nu există libertate absolută, pentru că această libertate nu poate fi ȋmpotriva “aproapelui” și a naturii care este Dumnezeu. Prin urmare nici măcar nu este nevoie de legi morale, pentru că automat nimeni nu ar putea face rău nimănui, toți ne-am accepta așa cum suntem și ne-am iubi reciproc cu bunele și cu relele care suntem fiecare dintre noi. Ȋn al doilea rând singura libertate pe care o avem este aceea de a-l iubi pe Dumnezeu (adică automat a iubi tot ceea ce există și face parte din Dumnezeu) și a avea drept scop ȋn viață identificarea ca formă cu Dumnezeu, adică ȋnfrângerea egoismului fundamental specific omului pentru a devein generoși unii cu alții.

Ȋn acest sens decodificarea evenimentelor de la Paris se poate face foarte simplu: libertatea de exprimare, atât de mult trâmbițată ȋn aceste zile tragic, este de fapt limitată. Nu există libertate ȋn care să fie posibilă blasfemia, pentru că intră ȋn contradicție cu ambele “porunci” enunțate. De asemenea libertatea confesională este ea ȋnsăși limitată de “porunca” a doua. Nu există libertate care să treacă peste limitele libertății celorlalți, care să ȋngrădească libertățile celorlalți altele decăt cele rezutând din cele două “porunci”.

Dacă ȋncercăm să ne imaginăm lumea așa cum fac oamenii de știință de vreo 300 de ani ȋncoace, adică fără o cauză ultimă, fără Creație și deci fără un Creator, atunci pare oarecum mai simplu să ne imaginăm libertatea ca pe o stare de independență totală de orice, adică o libertate fără limite și cam asta pare să fie ceea ce se propune ȋn ultimii 50 de ani: eliberarea de constrângerile familiei, ale morale, ale diferenței dintre sexe, permisivitate și toleranță pentru orice. Iată ȋnsă că ultimele evenimente ne confruntă cu o limită pe care se pare că o ingorăm fără să ne fi gândit la ea: când ȋți arogi dreptul la libertate totală inevitabil poți intra ȋn conflict cu ceea ce consider alții propria lor libertate. Pe de altă parte libertatea totală – de exemplu libertatea de a -ți exprima și exhiba publis preferințele homosexuale – pare să fie acceptabilă pentru oricine numai pentru membrii clerului catholic sau orthodox nu. De ce ? Nimeni nu poate răspunde și nici nu va putea răspunde nici ȋn acest caz excepțional și nici ȋn altele, pentru că dacă nu acceptăm o cauză ultimă a lucrurilor atunci ne vom izbi de-a pururi de contradicții ȋn logica lucrurilor.

Ca o consecința la cele de mai sus constat că ȋn lumea de astăzi ȋn care religiile au luat locul lui Dumnezu ȋn lume privând lumea de cauza ultimă și de cele două “porunci”, oamenii s-au ȋnstrăinat din ce ȋn ce mai mult unii de alții, nu-și mai găsesc adevăratul scop al vieții și au devenit masă manipulabilă pentru a distruge lumea și a se distruge pe ei ȋnșiși. Nu avem de-a face, cum se spune, cu un conflict ȋntre civilizații, mai nou ȋntre civilizația occidental și cea musulmană, ci un conflict ȋntre două tipuri false de ȋnțelegere a libertății, ambele foarte departe de Dumnezeu (lumea occidentală negându-l pe Dumnezeu iar lumea musulmană ȋnlocuindu-l pe Dumnezeu cu o religie). și astfel, automat, foarte departe de cele două porunci.

Mai rău decât răul produs este răul instituit prin ȋncercarea de a impune cu forța unul dintre falsuri celuilalt. Lumea occidentală face marșuri de protest și condamnă o ȋntreagă parte din omenire, cea a Islamului, iar lumea musulmană comite assassinate ȋn numele unui Dumnezeu care nu mai este Dumnezeu ci este o religie.
Nu există soluție alta la acest război al surzilor decât ȋntoarcerea la Dumnezeul adevărat, nu cel al religiilor și la cele două porunci.