Deeksha – iniţierea

Iniţierea nu se dă niciodată. Iniţierea are loc, este un eveniment.
Există două tipuri de iniţiere.

Unul este cel care se petrece şi pe care îl numesc inţierea “corectă”, pentru că prin aceasta vă stabiliţi relaţia cu existenţa. Atunci călătoria voastră prin viaţă ia o nouă întorsătură: deveniţi altcineva acum, nu mai sunteţi ceea ce eraţi. Tot ceea ce era în voi s-a transformat. Aţi văzut ceva nou. Ceva nou vi s-a petrecut, v-a pătruns o rază şi acum totul din voi este diferit.
În adevărata iniţiere gurul stă deoparte ca un martor şi poate confirma că iniţierea a avut loc. El poate vedea ce vi se petrece: el vede de unde vine inţierea. Deci voi nu vedeţi evenimentul cu totul; tot ceea ce puteţi spune este că a avut loc o mare transformare. Nu aveţi cum să ştiţi singur dacă iniţierea a avut loc sau nu, dacă aţi fost acceptaţi sau nu. Cel pe care-l numim guru, poate să ştie acest lucru pentru că a privit evenimentul din ambele părţi.
Iniţierea corectă nu poate fi dată şi nici nu poate fi luată. Vine de la existenţă; voi sunteţi doar cei care o primiţi.

Celălat tip de iniţiere, pe care o putem numi iniţiere falsă, poate să fie data şi poate să fie şi luată.
Existenţa lipseşte de aici cu desăvârşire; există doar gurul şi discipolul. Gurul dă, discipolul ia, dar al treilea factor, cel adevărat lipseşte.
Acolo unde sunt prezente doar două personae – gurul şi discipolul – iniţierea este falsă. Când sunt prezente trei – gurul, discipolul şi cel care coboară – totul se schimbă.

Iniţierea se poate întâmpla numai după meditaţie. Meditaţia după iniţiere nu are sens.
Iniţierea este acceptarea pe care o obţineţi după ce meditaţi. Este „aprobarea” pe care o primiţi când sunteţi acceptaţi. Divinul a luat cunoştinţă de voi şi v-a primit în tărâmul său. Iniţierea este doar o confirmare a acestui fapt.

Buddha nu a devenit niciodată un guru.
Când a venit timpul să moară şi a fost întrebat care era ultimul său mesaj, a spus: “Fiţi propria voastră lumină. Nu mergeţi după alţii; nu-I urmaţi pe alţii. Fiţi propria voastră lumină. Acesta este ultimul meu mesaj.”
O persoană ca Buddha nu poate fi un guru. O astfel de persoană este un martor.

Iisus a spus de multe ori: “În ultima zi a judecăţii eu vă voi fi martor.”
Cu alte cuvinte, în ultima zi Iisus va spune: “Da, el este un om care s-a străduit să se trezească. Omul aceasta a vrut să se abandoneze divinului.” Vorbea simbolic. Ce voia să spună Hristos era aceasta: “Eu sunt martorul vostru, nu gurul vostru.”

Nu există guru. De aceea feriţi-vă de iniţierea în care cineva vă devine guru.
Iniţierea în care ajungeţi conectaţi imediat şi direct la existenţă este unică. În această iniţiere nu trebuie să plecaţi de acasă, nu trebuie să deveniţi hinduşi sau mahomedani sau creştini, nici nu trebuie să vă legaţi de cineva. Rămâneţi unde sunteţi, în deplină libertate; schimbarea are loc doar din interior.

((Osho)